Détails sur le produit

Dating site pentru persoane cu deficiențe de vedere

Conținutul

    Obiectul colaborării îl reprezită completarea documentaţiei de acordare a drepturilor cuvenite persoanelor cu deficienţe vizuale copii şi adulţi şi distribuirea biletelor de călătorie pentru transportul interurban CFR şi auto pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

    dating site pentru persoane cu deficiențe de vedere

    Persoanele cu deficienţe vizuale care sunt înscrise în A. Filiala Judeţeană Cluj în vederea completării cererii de acordare a drepturilor cuvenite copilului şi adultului cu handicap vizual, conform certificatului de încadrare în grad de handicap, eliberat de către Comisia pentru Protecţia Copilului, respectiv Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sau, după caz, de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

    Reprezentantul ANR. Certificatele de încadrare în grad de handicap nepreluate de către beneficiari în termen de 30 de zile, vor fi returnate de către reprezentantul ANR, la DGASPC Cluj în termen de 5 zile de la expirarea celor 30 de zile, în vederea comunicării acestora.

    dating site pentru persoane cu deficiențe de vedere

    În termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentelor de către persoana cu dizabilităţi vizuale, reprezentantul desemnat al A. În termen de 5 zile lucrătoare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj va elibera documentaţia solicitată care va fi ridicată de către reprezentantul A. Tichetele de călătorie auto şi CFR, pentru transport interurban, vor fi ridicate, în fiecare zi de vineri a săptămânii, pe bază de proces verbal de către reprezentantul desemnat al A.