Kaka cristiano ronaldo dating

Aplicație strict conectată gîndesc că subiectul e kaka cristiano ronaldo dating fel de interesant, iar trecerea timpului a făcut ca informațiile să se așeze în minte, iar concluziile să fie mai profunde.

kaka cristiano ronaldo dating

De la început, o precizare. Atunci cînd ești Barcelona sau Real Madrid și ai loturile pe care le ai, mi se pare că nu-i corect să te agăți de arbitraj. Așa cum azi ai fost ajutat, ieri ai fost dezavantajat. Așa cum Real a fost dezavantajată sîmbătă, la fel de flagrant a fost ajutată cu Juventus. Așa cum Barcelona a fost avantajată sîmbătă, va fi probabil dezavantajată cu alte ocazii.

Eu unul îmi amintesc foarte bine o fază similară cu cea dintre Mascherano și Cristiano petrecută în primăvară, la meciul de Cupă de pe Camp Nou, cînd Pedro a fost dărîmat aproape identic de Xabi Alonso, tot cu Undiano Mallenco arbitru.

A fost un Barcelona-Real Madrid diferit de ceea ce am văzut pînă acum.

Ieșite de sub sfera de influență a celor doi mari antrenori pe care i-am avut ca protagoniști în ultimii ani, Guardiola și Mourinho, Barcelona și Real Madrid au arătat ca două șantiere în lucru, cu arhitecții și inginerii pe margini, încercînd să le explice constructorilor ideile pe care le au. Destul de puține lucruri au semănat cu partidele trecute, dar eu cred că trebuie să ne obișnuim cu asta. Barcelona încearcă să uite kaka cristiano ronaldo dating excepționale din perioada Guardiola, iar admiratorii acestei echipe trebuie să înțeleagă că acele vremuri s-au dus și duse vor rămîne.

Poate doar dacă într-un viitor Guardiola va reveni la echipă să se mai poată întoarce și senzațiile de atunci, dar și asta rămîne o necunoscută. Deocamdată Guardiola e bine unde e, iar Barcelona trebuie să învețe să se descurce și fără el. Asta încearcă să facă Tata Martino, cu metodele sale, cu ideile sale.

kaka cristiano ronaldo dating

Eu nu cred că vreodată Guardiola îl scotea pe Iniesta și-l băga pe Song, într-un moment de dominare al Realului. Tata Martino a făcut-o și pînă la urmă i-a ieșit.

Cel din prima repriză e una, cel din a doua e cu totul altceva. Cînd am văzut formulele de start ale ambelor echipe am rămas destul de surpinși.

kaka cristiano ronaldo dating

Eram cu Gică Craioveanu în fața stadionului și ne pregăteam de intrarea în direct la Fotbal European. Ni s-a părut că ambii antrenori au băgat cu forcepsul fotbaliști în primul În fața dilemei care dintre Xavi, Iniesta sau Fabregas pe două locuri, Tata Martino i-a băgat pe toți trei, scoțîndu-l din cărți pe Alexis.

185034 articole despre zbor cu balonul

Chilianul era în bună formă, ceea ce s-a văzut ulterior. În poziție de 9 fals, Fabregas e util doar cînd nu e Messi. Așa, Messi a trebuit mutat spre dreapta, ceea ce l-a deranjat vizibil în joc, iar Fabregas kaka cristiano ronaldo dating dat deloc randamentul de altădată. Mult mai logic era linia deja cunoscută, Alexis-Messi-Neymar, cu Fabregas pe bancă. Dacă la Barcelona am rămas surprinși un pic, la Real Madrid am rămas direct cu gura căscată.

Ancelotti a greșit grav formula de start și zău că nu știu dacă nu cumva greșeala lui a fost mai importantă în stabilirea rezultatului final decît cea a lui Undiano Mallenco. De fapt n-a fost doar o greșeală, ci două, două și jumătate mai bine zis. Ramos pe post de mijlcaș defensiv a fost ceva ce nimeni n-a înțeles. Un semn kaka cristiano ronaldo dating de teamă, de antrenor italian care-și betonează linia de mijloc.

Ea este cea mai HOT fana a celor de la Real Madrid! Ce poze poate sa posteze pe internet

Ceea ce a și făcut în repriza a doua de altfel. A doua greșeală, Bale ca vîrf de atac, poziție pe care a mai schimbat-o cu Cristiano sau cu Di Maria.

Top 10 Women Cristiano Ronaldo Has Been With

A fost cam aceași dilemă ca a lui Tata Martino. Bale trebuia să joace, pentru că banii dați pe el impun această decizie, dar Di Maria era într-o formă excelentă.

Așa că au intrat amîndoi. Mai logic mi se pare să fi jucat Bale în locul lui Modrici, cu doi închizători în spate, dar nu Ramos unul dintre ei.

Ancelotti s-a temut de forța liniei de mijloc a Barcelonei și l-a sacrificat pe Benzema. Dar dacă tot a fost dominat de teamă, mă întreb de ce n-a jucat cu Pepe mijlocaș închizător, căci mutarea asta a mai fost făcută și de Mourinho.

Ori poate tocmai de aceea n-a făcut-o. Ramos n-are calități de mijlocaș. A încetinit jocul, s-a așezat mereu cu fața spre minge cînd urma s-o primească și nu spre lateral, așa cum a făcut-o mai tîrziu Illaramendi. Jumătatea de greșeală de care vorbeam mai sus mi se pare Carvajal în locul lui Arbeloa, pe partea lui Neymar.

Doar de lipsa de inspirație în unele momente a brazilianului a făcut ca bietul Carvajal să nu fie victimă a acestui meci. Experimentatul Arbeloa ar fi fost, e părerea mea, mai util. Real a dominat repriza a doua, în care a avut și posesie superioară Barcelonei. Nici măcar Bayern cînd a bătut cu și pe Barcelona n-a avut posesie superioară.

kaka cristiano ronaldo dating

Benzema e vîrful pe care-l preferă Cristiano, căci se mișcă mult și-i eliberează spații. Di Maria îl trăgea pe Adriano după el în partea cealaltă, Marcelo urca mai mult ca-n prima repriză, Modric găsea mai ușor unghiurile de pasare, toate pentru Illaramendi dădea mai multă fluiditate jocului, iar Benzema făcea ce știa mai bine, demarcări.

Barcelona a fost obligată să se apere în propria jumătate de multe ori, cîteodată chiar cu 5 oameni și Iniesta pe post de mijlocaș central, ceea ce l-a deterrminat pe Tata Martino să-l bage pe Song în locul lui.

Text The Maradona of the 21st Century is not Lionel Messi The most common and in fact only real comparison ever made between 2 great footballers of different eras is that of Diego Maradona and Lionel Messi. With a strength and speed that belies their stature, combined with extraordinary close control, they beat defenders at a rate that noone has matched. But since then, the differences between the two players careers have grew and grew. Messi has so far spent over 20 years at one football club, Maradona represented 6 across 7 different spells.

A venit golul lui Alexis și totul s-a năruit pentru Real. Nu s-au năruit însă speranțele de viitor.

  1. Steaua Bucuresti | Football stadiums, Football fans, Soccer field
  2. В случае перегрева он выключится без чьей-либо помощи.
  3. Andrei Niculescu » » octombrie
  4. Он дернул шнурок в третий раз, более резко.
  5.  О чем вы говорите.
  6. Ea este cea mai HOT fana a celor de la Real Madrid! Ce poze poate sa posteze pe internet
  7. Панк да и .

Această jumătate de oră în care Realul a dominat Barcelona pe terenul ei nu s-a văzut nici cînd Mourinho cîștiga pe Camp Nou. Schimbarea de identitate a unei echipe nu se face însă foarte lesne.

De la stilul Mourinho la stilul Ancelotti nu-i ușor de trecut, dar lucrurile par a merge pe drumul corect. Bale își va reveni fizic, calificarea în primăvara Ligii e deja obținută, vor începe rotațiile și lucrurile vor deveni mai simple. Fiecare va juca pe postul lui, iar Ancelotti nu se va mai juca de-a schimbările, căci a văzut ce i s-a întîmplat.

  • И положил трубку.
  • Tarta escudo Steaua Bucuresti, equipo de futbol.
  • Nelly Twiri Madiba
  • Она сейчас будет .
  • #Opus 34 | Explore Tumblr Posts and Blogs | Tumgir
  • Арест и депортация Танкадо, широко освещавшиеся средствами массовой информации, стали печальным и позорным событием.
  • Звонивший выдержал зловещую паузу.
  • S…U…Z…A…N И в то же мгновение дверца лифта открылась.

Dincolo, la Barcelona, e un pic mai simplu. Baza rămîne tot jocul pus în scenă de Guardiola. Identitatea n-ar trebui să se scimbe, căci acest stil vine din kaka cristiano ronaldo dating clubului, nu neapărat de la Barcelona.

Vacante de senzatii tari zbor cu balonul Cei satui sa mai auda de sejururile la mare, in tara si strainatate, au acum posibilitatea sa gaseasca la agentiile de turism oferte care vor alunga rutina. Relieful cu aspect de fagure care rasare din platoul Anatoliei Centrale arata fascinant si va pune imaginatia la incercare oricarei persoane care ajunge in aceste locuri incarcate de istorie. Francezul si-a motivat optiunea datorita trofeelor castigate de portughez cu echipa sa de [. In acest caz, nu-ti mai ramane decat sa te gandesti cum sa-ti surprinzi si tu partenerul. In cazul in care nu ai inspiratie sau sarbatoresti pentru prima oara Ziua Indragostitilor, iti dam cateva exemple si ponturi care te pot ajuta sa scapi de dilema.

Vom vedea însă din ce în ce mai des o Barcelona dominată de adversari, care se va și apăra, care va ceda posesia dacă va fi cazul. Lui Tata Martino îi mai rămîne să rezolve o singură ecuație: Messi și Neymar împreună.

Pentru cei care-l vedeau un transfer eșuat, Neymar a răspuns cu evoluțile de pînă acum, într-o creștere evidentă. La fel de evidentă este însă și forma fizică slabă a lui Messi. Nu mai e același de la acea accidentare de la Paris, iar asta se vede cu ochiul liber. Cînd va reveni însă la forma sa fizică inițială, vom vedea cum se va soluționa trecerea de la Barcelona lui Messi la Barcelona lui Messi și Neymar. Kaka cristiano ronaldo dating oferi libertate totală de mișcare pentru doi jucători nu s-a mai văzut la Barcelona de pe vremea lui Cruyff, care a făcut asta cu Romario și Stoicikov.

Zbor cu balonul

Au trecut de atunci însă 20 de ani, iar fotbalul s-a cam schimbat. Chiar și PSG e un pericol. Mai e însă pînă vor începe meciurile eliminatorii în Champions League, așa că se mai pot schimba destule. Messi a făcut cel mai slab Clasico pe care eu mi-l amintesc, iar Cristiano a jucat doar o jumătate de ceas în doua repriză.

Dacă vă e dor de duelul lor de altădată, iată aici un altfel de duel dintre cei doi.