Numerele de brevete americane dating

Telefon Director: Director General Adjunct dr. În afara acestor cercetări, OSIM efectuează la cererea terţilor servicii de documentare în literatura de brevete, prevăzute în Ordinul Directorului General nr.

Sâmbătă, 16 ianuarie Ultimul update Sâmbătă, 16 ianuarieBrevetele de invenție ne pot spun mai multe despre viitor decât observatorii trendurilor, scrie InnovationOrigins. Jurnaliștii exemplifică cu un raport al Oficiului European de Brevete, care a analizat imprimarea 3D în anul și care anunță inovații de domeniul SF pentru lentilele inteligente de ochelari. În urmă cu zece ani, imprimarea 3D era rezervată doar pentru un grup mic de pasionați. Acum există o șansă bună ca până și soacra ta să printeze 3D o piesă de care avea nevoie.

Meniu de navigare

Fabricația aditivă este acum folosită pentru realizarea de produse avansate, precum componente aviatice sau proteze. Acesta a arătat că cele mai multe brevete despre aceasta au apărut în SUA. Europa nu o duce însă rău.

numerele de brevete americane dating dating hannibal

Ochelari scoși la imprimantă Unul dintre liderii din Brainport este compania olandeză Luxexcel. SF-ul pândește cu adevărat după colț, având în vedere că această companie de înaltă tehnologie încorporează inovația în… ochelari.

Ochelari scoși la imprimantă

Imprimantele 3D sunt capabile să realizeze lentile pentru ochelarii de vedere. Acest lucru deschide noi posibilități, precum integrarea unui filtru suplimentar pentru lumina solară. În curând vom putea scăpa de ochelarii cu lentile heliomate, care funcționează doar 20 de minute. În schimb, vom putea folosi ochelari high tech cu care poți ieși afară într-o zi luminoasă.

Când ieși, doar îi atingi și se transformă în ochelari de soare, când intri înăuntru, iar îi atingi și vezi normal. Straturi inteligente Lentile scoase la imprimantă Sursa foto: Luxexcel Luxexcel a demonstrat că poți integra mai multe straturi inteligente într-o singură lentilă, mai scrie sursa citată.

numerele de brevete americane dating 17 ani în vârstă de 27 de ani

Practic, ar fi la fel ca ochelarii inteligenți Google Glass, doar că nu trebuie să umbli pe afară cu un minicomputer pe nas. Această tehnologie operează diferit față de ce e obișnuită lumea.

Integrarea stratului inteligent într-o lentilă scoasă la imprimantă, potrivit companiei Luxexcel În timpul printării 3D, stratul inteligent numerele de brevete americane dating încapsulat de picături mici, iar restul lentilei este realizat în jurul acestuia.

Astfel, ochelarii arată precum unii normali.

Straturi inteligente

Mai mult, stratul este protejat împotriva șocurilor, a prafului sau a umezelii. La fel ca ecranele inteligente numerele de brevete americane dating parbriz La acest moment deja sunteți probabil familiarizați cu aceste straturi inteligente. Pe anumite mașini moderne, ecranele inteligente proiectează pe parbriz informații despre drum sau mașină. Dar aceste straturi pot fi inserate și în ochelarii clasici. Astfel, chirurgii pot vedea imagini care să cuprindă scanări cu raze X în timpul operației.

Tehnicienii pot să fie și ei asistați în acest fel atunci când repară ceva.

Dar cum ar fi proiectarea unei subtitrări atunci când te uiți la un film? Sau prezentarea de informații suplimentare despre opere de artă atunci când mergi la muzeu? De asemenea, cei cu probleme de auz pot vedea cuvintele atunci când cineva li se adresează.

Tehnician asistat de ochelari inteligenți, conform companiei ThirdEye Gen Inc. Oricât de ciudat ar părea, deja cineva s-a gândit la asta.

Iar cele menționate mai sus nu provin din imaginație, ci direct din baza de date Espacenet pentru brevete. Aceste idei au fost deja făcute publice prin intermediul unor patente.

numerele de brevete americane dating dating online ocupat

Citindu-le, poți observa și cum vor funcționa. Se poate citi cum pot fi printate acele lentile cu stratul inteligent încorporat, din ce este acesta făcut mai exact și cum îl poți controla.

Google lucrează la un succesor pentru Google Glass Poți vedea și ce companie lucrează la acest lucru. De exemplu, putem vedea că Google lucrează deja la un succesor pentru Google Glass.

numerele de brevete americane dating statele unite ale americii site- ul unic de dating

Succesorul potențial al ochelarilor Google Glass, potrivit unui brevet Citeşte şi:.