Regret că nu- l întâlnește

Am murit demult, ceva m-a omorât!

Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie! Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!

Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!

Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc, nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc! Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!

Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te regret că nu- l întâlnește când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd! Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!

Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima! Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!